miercuri, 16 decembrie 2015

Porțile Cerului- Expoziție de icoane


Muzeul Județean Ialomița promovează cultura naţională în spiritul celor mai valoroase tradiţii care suprapun o lume spirituală peste lumea materială şi astfel, prin integrarea lor milenară devin o componentă a realităţii.
Sfârșitul de an va fi marcat printr-o expoziție de icoane deschisă la punctul muzeal de la Baza de Cercetare și Expunere Muzeală-Orașul de Floci, loc sacru cu o încărcătură istorică aparte, fiind locul unde s-a născut marele Voievod Mihai Viteazul. 
Expoziția intitulată ,,Porțile Cerului” este dedicată Nașterii Domnului și a sărbătorilor creștine de iarnă și face parte din proiectul cultural dedicat Anului omagial al misiunii parohiei și mănăstirii azi, Anului comemorativ al Sf. Ioan Gură de Aur și al marilor păstori de suflete din eparhii. 

Lucrările expuse cu tematică iconografică aparțin autorilor: Diana Elena Borundel, Elena Constantin, Alexandru Mateiaș, Grigore Popescu-Muscel, Maria Popescu Dragomir, Melania Florescu, Tania Moroianu, Maria Iacob și Valeriu Stoica. 
Vernisajul va fi însoţit de recitaluri susţinute de solista de muzică populară Ioana Marin și de grupele de colindători din localitățile:  Săveni (Grupul “Femina”), Școala Profesională “Mihail Kogălniceanu”, Școala Generală Giurgeni.
De asemenea, Poeții din zodia Helis: Florentina Loredana Dalian, Ilie Comăniță (Cioacă), Gheorghe Dobre și Florin Ciocea vor înnobila seara cu un recital de poezii proprii. 
După cum spune și curatorul expoziției, artistul plastic, Valeriu Stoica,  ,,nu poţi desprinde tradiţiile de treptele esenţiale ale vieţii legate de cele mai importante momente ce marchează istoria unui om, a unei comunităţi, a unui popor. Lucrările executate în spiritul continuităţii vechilor maeştrii şi a canoanelelor bizantine sunt executate de autori valoroşi, recunoscuţi, care au pictat multe biserici sau au intreţinut perpetuarea acestor meşteşuguri, în spaţiile consacrate”.

Partenerii acestui proiect expozițional sunt: Muzeul de Artă Vâlcea, Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” din Târgovişte, Muzeul Național al Satului ,,Dimitrie Gusti”  și  Creart București. 

Burlacu Liliana Mariana
Muzeul Județean Ialomița

vineri, 27 noiembrie 2015



Anul acesta se împlinesc 97 de ani de la realizarea unităţii naţionale. Cel mai vechi deziderat al poporului român s-a înfăptuit la 1 decembrie 1918, nu atât prin jocul politic al marilor puteri şi al liderilor români, cât mai ales prin voinţa şi jertfa oamenilor de rând al căror gând şi fapt s-au contopit în înfăptuirea acestui mult aşteptat act.
Cu această ocazie, marți, 1 decembrie 2015, orele 11:30 Muzeul Județean Ialomița, Consiliul Județean Ialomița în colaborare cu Școala Gimnazială „Barbu Catargiu”, vă invită la deschiderea expoziției ,,Marea Unire de la 1 decembrie 1918”, expoziție ce va avea loc la Școala Gimnazială „Barbu Catargiu” din comuna Maia, jud. Ialomița.
Prin intermediul fotografiilor și documentelor, expoziția aduce în atenția publicului, evenimentele majore care s-au petrecut în anul 1918 și anume unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu România.
Fotografiile prezente în expoziție au fost realizate de foto-reporterul ialomiţean, Costică Acsinte, în perioada anilor 1916-1919. Reporter de război, artist fotograf, C. Acsinte a surprins atât imagini de pe frontul de Est: Mărăşeşti, Galaţi- Barboşi, cât şi scene din viaţa de zi cu zi a acelei perioade. Prin ochii celui ce a trait acele intense momente, putem astazi descoperi imagini din cadrul manifestărilor premergatoare unirii de la Cernăuţi și Chişinău, imagini ale trupelor aliate aflate pe frontul de luptă, chipuri de ofiţeri şi soldaţi în timpul operaţiunilor militare, ori în momente de repaus.
Fără a se rezuma doar la surprinderea imaginilor de pe front, fotograful imortalizează clipe încarcate de rezonanţă istorică precum retragerea populaţiei civile sau întoarcerea guvernului român din Moldova. În această expoziție se regăsesc fotografii cu personalități ce au condus destinele ţării în Primul Război Mondial şi în perioada interbelică, regele Ferdinand, regina Maria, generalul Henri Berthelot, şeful Misiunii Militare franceze, prinţul Carol al II-lea.
Așa cum sublinia istoricul Florin Constantiniu, ,,Marea Unire a fost și va rămâne o pagină sublimă a istoriei românești”.

Muzeul Județean Ialomița

marți, 3 noiembrie 2015

Romi în Bărăgan-Inventarul unui mod de viață

Centrul de Instruire și Consultanță Labor în parteneriat cu Muzeul Județean Ialomița are deosebita plăcere de a vă invita la expoziția de fotografie "Romi în Bărăgan-Inventarul unui mod de viață".
Vernisajul expoziției va avea loc vineri, 6 noiembrie 2015, ora 13:00, la sediul Muzeului Județean Ialomița, din Bulevardul Matei Basarab, nr. 30.
Intrarea este liberă.
Expoziția ,,Romi în Bărăgan – Inventarul unui mod de viață” este rezultatul unui parteneriat public-privat finanțat printr-un grant oferit de Norvegia, Islanda, Liechtenstein și Guvernul României.
Proiectul cu același nume a avut ca obiective dezvoltarea dialogului intercultural și creșterea gradului de înțelegere a romilor din Bărăgan, creșterea interesului artiștilor fotografi români față de comunitatea romă, creșterea gradului de cunoaștere a culturii orale și a elementelor de civilizație romă din Bărăgan, dezvoltarea mijloacelor de protecție culturală a identității minorității rome din Câmpia Bărăganului (județele Ialomița, Călărași și Brăila).
Pentru atingerea acestor obiective a fost organizată o campanie de documentare pe teren în cadrul căreia au fost luate interviuri și s-au făcut fotografii. Acestea din urmă au făcut obiectul unui concurs cu premii, desfășurat în perioada 01.06-31.07.2015. Cele mai expresive fotografii, precum și cele premiate, pot fi admirate în cadrul acestei expoziții. 
Vă așteptăm!

duminică, 12 iulie 2015

Reconstituiri antropologice la Muzeul Județean Ialomița


Începând din această vară, la Muzeul Județean Ialomița se pot admira două reconstituiri antropologice-bust de bărbat și bust de femeie, realizate după două schelete umane, descoperite în necropola medievală timpurie de la Dridu, punctul “La Metereze”, datată în sec. XI-XIII.
Cele două reconstituiri sunt expuse în sala Evul mediu din cadrul expoziției permanente, intitulată “Evoluția comunităților umane în bazinul Ialomiței. Omul și râul.” 

Cercetările arheologice din această necropolă au adus date noi cu privire la cunoașterea populației locale din această perioadă. Analizele pe scheletele umane au evidențiat caractere antropologice care se regăsesc și la populația actuală și atestă un fond vechi de origine mediteraneană. De asemenea, la unele schelete din sec. al XIII-lea (anul 1250) au fost remarcate unele forme de metisaj euro-mongoloide pe un fond local robust paleo-europoid rezultate de unele contacte aleatorii.
Cercetările antropologice din necropola ialomițeană au fost coordonate de prof. dr. antropolog Cantemir Rișcuția și soția sa Irina Rișcuția. 
În țara noastră cei doi cercetători au mai efectuat lucrări după materiale descoperite în numeroase așezări dintre care amintim: Schela Cladovei (mezolitic), Boian și Târpești (neolitic) sau necropola de la Histria.
După 1970, Cantemir Rișcuția și Irina Rișcuția au fost solicitați și în străinătate, ei reușind refacerea unor chipuri după două fragmente de cranii de pithecantropus, descoperite în Jawa (Indonezia). Aceste lucrări incredibile le-au adus recunoaștere și apreciere internațională.
Procesul reconstituirii a durat mai bine de trei luni, iar înregistrarea video (de 12 minute) se află în arhiva de aur a antropologiei mondiale de la Bruxelles.

Simona Munteanu-Expert Restaurare-conservare
Liliana-Mariana Burlacu
Muzeul Județean Ialomița

vineri, 3 iulie 2015

Exponatul lunii: GROAPĂ DE CULT EPOCA BRONZULUI (CULTURA COSLOGENI)


În anul 2007 a fost cercetată arheologic o groapă de cult descoperită în locul numit ,,La Paizan”  situat în localitatea Platonești, județul Ialomița.
Complexul avea o formă tronconică cu diametrul de 1,60 m și adâncimea de 1,82 m.
La baza gropii, pe o lentilă de lut galben au fost depuse ritual pe un fragment de fund de vas, două statuete zoomorfe din lut ars cu trăsături bine definite care indică o pereche de animale de talie mare, de sex masculin și feminin.
Statuetele respective erau încadrate de numeroase obiecte din lut ars, și anume: nuclee (bulgărași), colaci, turte. 

În umplutura gropii au mai fost descoperite zgură, cenușă, oase de animale (unele proveneau de la animale de talie mare) și fragmente ceramice aparținând Culturii Coslogeni din perioada târzie a epocii bronzului (sec. XIII-XI î.Hr.).
Complexul arheologic are caracter ritualic și este deosebit de important pentru cunoașterea practicilor de cult ale comunităților umane identificate în această zonă.
Practica gropilor de cult din cadrul comunităților respective a fost observată și în alte așezări ialomițene (Stelnica-Gr. Mare, de ex.), dar și în alte zone din Bărăgan (Călărași, Brăila). 
Groapa de cult de la Platonești completează repertoriul acestor descoperiri, dar și credințele religioase ale acestei lumi de la sfârșitul epocii bronzului.
Depunerea celor două statuete zoomorfe ar putea fi pusă în legătură cu modul de viață transhumant al comunităților Coslogeni, determinat de activitatea economică în care predomina creșterea animalelor de talie mare  (boi, cai, de ex.).

joi, 14 mai 2015

Noaptea Muzeelor

Noaptea Muzeelor este un eveniment de succes inițiat de Ministerul Culturii și Comunicării din Franța, patronat de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor.
Evenimentul aflat la a XI-a ediție va bucura publicul ialomițean cu o noapte în care Muzeul Județean Ialomița își va deschide porțile încântând, atât privirile, cât și auzul celor care doresc să-i treacă pragul,  cu un divers program cultural-artistic.
Astfel, sâmbătă, 16 mai 2015, între orele 18:00-01:00 (ultima intrare fiind la ora 00:30), accesul publicului este gratuit, acesta putând beneficia de ghidaje de specialitate din partea personalului Muzeului Județean Ialomița.

Vor putea fi vizitate următoarele expoziții:

Expoziția permanentă ,,Evoluția comunităților umane în bazinul Ialomiței. Omul și râul”– expoziție concepută pentru a oferi vizitatorului o lecție comprimată de istorie, un nucleu de informații privitoare la evoluția oamenilor în ținuturile ialomițene, de la începuturi și până în prezent.
Expoziția mai cuprinde:
1. Expoziția dedicată marilor  evenimente istorice care au contribuit la înfăptuirea Unirii de la 1 decembrie 1918;
2. Colecția de artă ,,Pictor și Inginer Nicolae și Zamfira Tuzlaru”-expoziție ce cuprinde lucrări de pictură și grafică, unele dintre ele purtând semnătura unor nume de mare rezonanță în lumea artistică, obiecte miniaturale precum dulăpioare și casete chinezești, evantai, albume cu coperți și decor în fildeș, farfurii decorative, obiecte bisericești, precum icoane pe lemn, icoane pe sticlă, sfeșnice din bronz, alamă argintată, cădelnițe și crucifixuri, etc.;
3. Expoziția  Foto Splendid Acsinte  reprezentând istoria Sloboziei în imagini.

Expoziții temporare:

1. Expoziția  în aer liber cu forografii din Colecția Costică Acsinte;
2. Expoziția temporară de pendule, ceasuri și tablouri, intitulată „Clipe”;
3. Exponatul lunii mai Cea mai înaltă distincție militară-Ordinul Mihai Viteazul cu spade- conferită eroului ialomițean Constantin Turcu.
Elevi ai Liceului de Artă “Ionel Perlea” din Slobozia, Liceul Pedagogic “Matei Basarab”, precum și elevi de la Palatul Copiilor, se alătură inițiativei noastre pregătind vizitatorilor din Noaptea Muzeelor o serie de surprize.
Vă aștemptăm să vă alăturați acestui eveniment și să ne bucurăm împreună de Noaptea Muzeelor!

PROGRAM:

Ora 19:00- Liceul Pedagogic “Matei Basarab” din Slobozia reprezentat de:  Ghiduruș Andrada (clasa a III-a), Andrei Vlad Cornel (clasa a VI-a) și Deaconu Cosmin (clasa a IX-a). Cei menționați vor interptreta melodii de diferite genuri muzicale;
Ora 20:00- Palatul Copiilor din Slobozia reprezentat de un solist vocal și trei trupe de elevi care vor susține scenete umoristice;
Ora 20:30-Liceul de Artă “Ionel Perlea” din SLobozia reprezentat de un grup de elevi vor susține un mini-concert la pianină, flaut și vioară.

Muzeul Județean Ialomița,
Burlacu Liliana-Mariana

vineri, 8 mai 2015

Revolta colecțiilor: Vatra solară




Muzeul Județean Ialomița se alătură protestului inițiat de Rețeaua Națională a Muzeelor din România, prin care se trage un semnal de alarmă cu privire la soarta muzeelor din țară.Astfel, pe întreaga durată a evenimentului Noaptea Muzeelor, vatra rituală descoperită în dava getică de la Piscul Crăsani (comuna Balaciu, județul Ialomița) va fi ascunsă privirii vizitatorilor, fiind acoperită cu o pânză neagră.Vatra descoperită în anul 1982, pe mamelonul estic al davei, este datată la secolele IV-III î. Hr. și se afla în zona sacră a așezării.Modelată din lut, vatra are o formă de paralelogram cu latura mare de 110 cm și cea mică de 90 cm și o înălțime de 40 cm.

Pe fața superioară prezintă un decor cu linii și motiv solar, realizat prin impresiune digitală în pasta moale.


Muzeograf,
Cătălina Cernea

luni, 4 mai 2015

Exponatul lunii mai-Cea mai înaltă distincție militară conferită unui erou ialomițean


Ziua Veteranilor de Război, 29 aprilie, împlinirea a 70 de ani de la încheierea celui de-al doilea război mondial (9 mai 1945), precum și comemorarea Zilei Eroilor (21 mai), au constituit argumentele alegerii Crucii de război ,,Mihai Viteazul” cu Spade ca Exponatului Lunii mai la Muzeul Județean Ialomița. 
Mai mult decât atât, decorația expusă la muzeu, i-a fost conferită unui erou ialomițean, sublocotenentului Turcu Constantin, care s-a remarcat atât în luptele de pe frontul de est, cât și în cele din vestul țării, în cel de-al Doilea Război Mondial.
Turcu Constantin s-a născut în data de 6 ianuarie 1917, în comuna Ciulnița. Educația și-a primit-o la Școala primară de băieți din Slobozia (1923-1928), urmând ulterior cursurile Școlii Normale de Învățători din Călărași și a celei din Târgoviște, până în anul 1936, la absolvire. 
Cariera în sistemul de învățământ și-a început-o în anul 1940, ca învățător suplinitor în satul Libertatea, județul Ialomița. A continuat apoi, mai departe de casă, în comuna Zîmbrei din Basarabia, pentru ca din 1945 să se transfere la Școala nr. 2 din Slobozia, oraș în care a devenit și inspector școlar.
Activitatea educațională s-a împletit în această perioadă cu cea militară. După îndeplinirea serviciului militar în regimentul 11 Siret de Dorobanți de la Galați (1938), Turcu Constantin urmează Școala de ofițeri de rezervă nr. 2 din Bacău, unde (în prima jumătate a anului 1939) primește gradele de fruntaș, caporal și sergent T. R. În luna noiembrie a aceluiași an, este numit sublocotenent în rezervă. Slt. Turcu va fi mobilizat de mai multe ori în timpul luptelor din cel de-al Doilea Război Mondial în cadrul regimentului 11 Dorobanți, regiment în cadrul căruia va lupta la est de Nistru până la 23 august 1944. După această dată, va participa pe frontul de vest, fiind rănit în confruntările de la vest de Tisa în decembrie 1944.
În urma acestor evenimente, la 27 august 1945, va fi declarat invalid de război. Meritele și faptele de vitejie săvârșite pe cele două fronturi de către slt. Turcu au fost răsplătite cu numeroase ocazii prin acordarea de distincții militare: 
- Ordinul Militar Mihai Viteazul, cls. III;
- Ordinul ,,Coroana României” cu Spade în gradul de Cavaler cu panglică de ,,VIRTUTE MILITARĂ”;
- Ordinul Steaua României cu Spade în gradul de Cavaler cu panglică de virtute militară și Frunză de Stejar;
- Ordinul Apărarea Patriei, cls. III;
- Medalia ,,Pentru victoria împotriva Germaniei în timpul marelui război pentru apărarea Patriei” 1941-1945;
- Medalia ,,Eliberarea de sub jugul fascist”;
- Medalia ,,A XXV-a aniversare a eliberării Patriei”.
- Medalia ,,Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial, 1941-1945”
Ordinul Militar de Război „Mihai Viteazul” este cea mai înaltă distincție militară de război a României. Acesta a fost instituit de către regele Ferdinand prin Înaltul Decret în 26 septembrie 1916 și era destinat a răsplăti „faptele excepționale de război ale ofițerilor care s-au distins în fața inamicului”. Conform articolului 1, acesta era organizat pe trei clase III, II și I. 
Ordinul Militar „Mihai Viteazul” cu spade, precum cel expus, face parte din ultima serie emisă în timp de conflict, fiind acordat doar pentru fapte de arme săvârșite după 23 august 1944. După sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, ordinul a fost desființat de către autoritățile comuniste, fiind reînființat abia după 1989. 
Însemnul ordinului se prezintă astfel: cruce treflată cu dimensiunea de 40 mm, din metal auriu, smălțuită în albastru. În centrul acestuia este poziționată cifra de aur încoronată a regelui Mihai, iar deasupra, coroana regală. Pe revers crucea este smălțuită tot în culoarea albastru și poartă data 1944. Crucea era surmontată de coroana regală de care, printr-un inel, se prindea panglica de culoare vișinie, lată de 37 mm cu margini aurii de 3 mm. Se purta atârnat pe partea stângă a pieptului. Atunci când ofițerii purtau pe piept și alte decorații, Ordinul Mihai Viteazul era dispus primul din stânga.
Acest ordin va fi expus la Muzeul Județean Ialomița pe întreaga durată a lunii mai, datorită generozității fiicei slt. Turcu Constantin, dna. prof. Turcu Simona, care a donat muzeului, pe lângă această decorație, o serie întreagă de obiecte de importanță istorică ce au aparținut familiei sale.
Muzeograf,
Cernău Ioan-Valentin

marți, 7 aprilie 2015

Clipe-expoziție de pendule, ceasuri și tablouri

Poate că muzeul – păstrătorul poveștilor trecute ale omului – este locul cel mai potrivit pentru a ne lăsa gândurile să fie purtate spre o meditație asupra trecerii timpului.La început de primăvară, când vântul Bărăganului aduce cu sine o vreme schimbătoare, când clipele zilei nu ne ajung deși tocmai s-au înmulțit, când zilele săptămânii trec una după alta de parcă ar fi ore, Muzeul Județean Ialomița vă propune să vă opriți preț de o clipă și să-i treceți pragul.




Invitația se adresează atât celor pentru care timpul pare să fie o resursă inepuizabilă, cât și celor care îi privesc cu nostalgie pe primii, căci timpul ,,zboară” peste toată lumea. Și cum mai bine să-i măsurăm trecerea decât ascultând ticăitul unui ceas de buzunar sau bătaia unei pendule?Expoziția deschisă în cadrul programului național educațional ,,Școala altfel” propune atât grupurilor de elevi, cât și vizitatorilor obișnuiți, vizionarea unui patrimoniu muzeal ce nu a mai fost expus până în prezent: ceasurile și pendulele din colecțiile muzeului.Timpul și instrumentul de măsură al acestuia – ceasul – sunt motive ce se regăsesc și în tablourile semnate de pictorii Nicolae Tuzlaru, Ion S. Gorj și Lucia Dem Bălășescu. Compozițiile de ulei pe pânză sau carton vin să completeze bidimensional atmosfera creată de ceasurile de perete cu pendul sau cele de masă din perioada ante și interbelică.Poezia își îndeamnă și ea vizitatorii la meditația asupra curgerii timpului. Astfel, versurile Glossei poetului național Mihai Eminescu, publicată în anul 1883, în primul său volum de poezie, își aduc contribuția la crearea unei atmosfere contemplative.Obiectele muzeale expuse provin din mai multe colecții ale Muzeului Județean Ialomița: Colecția pictor și inginer Nicolae și Zamfira Tuzlaru, Colecția Istorie Modernă și Contemporană, Colecțiile de Metal și Lemn Etnografic, precum și din Colecția de Artă.


Muzeograf,
Cătălina Cernea

luni, 6 aprilie 2015

Clipe-expoziție de pendule, ceasuri și tablouri


Anul acesta, programul educațional ,,Școala Altfel-Să știi mai multe, să fii mai bun!”, se va desfășura în săptămâna 6-10 aprilie. Această acțiune are ca scop implicarea tuturor elevilor, preșcolarilor și a cadrelor didactice în activități care să răspundă intereselor și preocupărilor copiilor, care să le fructifice talentele și competențele în diverse domenii.
Cu ocazia acestui eveniment Muzeul Județean Ialomița va deschide o expoziție temporară, de pendule, ceasuri și tablouri, intitulată “Clipe”. Obiectele aparțin Muzeului Județean Ialomița, datează din secolele IXX-XX și fac parte din mai multe colecții: Colecția Pictor și Inginer Nicolae și Zamfira Tuzlaru, Colecția de Istorie Modernă și Contemporană, Colecția de Metal  și Lemn Etnografic și Colecția de Artă.
Subiectul acestei expoziții este timpul. Știm că în fizică, timpul este o dimensiune a naturii și poate fi văzută ca o măsură a schimbării. Timpul mai poate fi definit ca un flux neîntrerupt, ireversibil, care nu poate curge decât într-o singură direcție. Este deci un continuu în care evenimentele se succed de la trecut, prin prezent spre viitor și în cadrul căruia se desfășoară toate procesele din natură.
După cum spunea marele scriitor german Johann Wolfgang von Goethe într-un motto ,,Nimic nu este mai de prețuit decât valoarea timpului".
Expoziția poate fi vizitată până la jumătatea lunii mai a.c.
Tot în cadrul acestei acțiuni mai pot fi vizitate expoziția permanentă “Evoluția comunităților umane în bazinul Ialomiței. Omul și râul”, expoziția de artă ,,Pictor și Inginer Nicolae și Zamfira Tuzlaru”, expoziția dedicată marilor evenimente istorice care au contribuit la înfăptuirea Unirii de la 1 decembrie 1918, precum și exponatul lunii aprilie.
Vă așteptăm!
Burlacu Liliana
Muzeul Județean Ialomița

joi, 2 aprilie 2015

Exponatul lunii aprilie

Corn (Bos primigenius)



Exponatul a fost descoperit într-o așezare preistorică, identificată pe raza localității Săveni (jud. Ialomița), datată între anii 3700-3300 î. Hr.Prezența cornului de bour în așezare, împreună cu alte resturi care provin de la același animal, indică preocuparea oamenilor preistorici de a-și completa resursele de subzistență și din natură. Vânătoarea, alături de alte ocupații, cum sunt: cultivarea plantelor, creșterea animalelor și pescuitul a jucat un rol important în viața oamenilor până târziu. Bourul este considerat strămoșul bovinelor domestice actuale și a fost domesticit acum cca. 6000 de ani. În țara noastră resturi de fosile ale bourului au fost descoperite în nisipurile și pietrișurile din Câmpia Română și Podișul Moldovei. Era un animal de talie mare (cca. 3m lungime), iar masculii depășeau frecvent greutatea de o tonă.Specia europeană care a trăit și la noi în țară era mai mare decât bizonul, zimbrul sau gaurul indian și mai agresiv decât bivolul african.Ultimul exemplar de bour din Europa a fost ucis în anul 1627, la o vânătoare desfășurată în Polonia. 


Munteanu Simona-expert conservare-restaurare
Burlacu Liliana Mariana
Muzeul Județean Ialomița