luni, 6 aprilie 2015

Clipe-expoziție de pendule, ceasuri și tablouri


Anul acesta, programul educațional ,,Școala Altfel-Să știi mai multe, să fii mai bun!”, se va desfășura în săptămâna 6-10 aprilie. Această acțiune are ca scop implicarea tuturor elevilor, preșcolarilor și a cadrelor didactice în activități care să răspundă intereselor și preocupărilor copiilor, care să le fructifice talentele și competențele în diverse domenii.
Cu ocazia acestui eveniment Muzeul Județean Ialomița va deschide o expoziție temporară, de pendule, ceasuri și tablouri, intitulată “Clipe”. Obiectele aparțin Muzeului Județean Ialomița, datează din secolele IXX-XX și fac parte din mai multe colecții: Colecția Pictor și Inginer Nicolae și Zamfira Tuzlaru, Colecția de Istorie Modernă și Contemporană, Colecția de Metal  și Lemn Etnografic și Colecția de Artă.
Subiectul acestei expoziții este timpul. Știm că în fizică, timpul este o dimensiune a naturii și poate fi văzută ca o măsură a schimbării. Timpul mai poate fi definit ca un flux neîntrerupt, ireversibil, care nu poate curge decât într-o singură direcție. Este deci un continuu în care evenimentele se succed de la trecut, prin prezent spre viitor și în cadrul căruia se desfășoară toate procesele din natură.
După cum spunea marele scriitor german Johann Wolfgang von Goethe într-un motto ,,Nimic nu este mai de prețuit decât valoarea timpului".
Expoziția poate fi vizitată până la jumătatea lunii mai a.c.
Tot în cadrul acestei acțiuni mai pot fi vizitate expoziția permanentă “Evoluția comunităților umane în bazinul Ialomiței. Omul și râul”, expoziția de artă ,,Pictor și Inginer Nicolae și Zamfira Tuzlaru”, expoziția dedicată marilor evenimente istorice care au contribuit la înfăptuirea Unirii de la 1 decembrie 1918, precum și exponatul lunii aprilie.
Vă așteptăm!
Burlacu Liliana
Muzeul Județean Ialomița

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu