joi, 27 ianuarie 2011

Colecțiile Muzeului


           

          Muzeul este ,,odaia în care sunt adunate lucruri importante despre neamul nostru". (Dimitrie Cantemir).   
            În cadrul Muzeului Judeţean Ialomiţa sunt expuse colecţii ce înfăţişează istoria locală, vestigii arheologice, neolitice, geto-dacice, obiecte care vorbesc despre cultura şi ocupaţiile ialomiţene.
            Colecția de arheologie este constituită din obiecte ce aparțin unor perioade istorice diferite, începând din neolitic și până în plină epocă medievală. Această colecție , cuprinde de asemenea, cea mai veche mărturie de faună preistorică documentară pe teritoriul ialomițean și anume, fragmente de Mammuthus primigenius (300.000 de ani), descoperite la Piscul Crasani și Fetești-Vlasca. De asemenea, colecția cuprinde și câteva exemplare de amoniți (moluste, cefalopode, ce au apărut acum aproximativ 400 milioane de ani, în Devonian, și au dispărut acum 65 milioane de ani, la sfârșitul Cretacicului, odată cu dinozaurii), prelevați de actualul director al muzeului, arheolog Florin Vlad, din rezervația fosilieră Hârșova Jud. Constanța.

Cea mai mare parte dintre obiectele aparținând acestei colecții sunt expuse astăzi la Muzeul Județean în cadrul expoziției tematice ,, Evoluția comunităților umane în bazinul Ialomiței , Omul și Râul". Artefactele ce aparțin culturilor neo-eneolitice (mil. V-IV a.Chr.), oferă prilejul cunoașterii creației materiale și spirituale a comunităților umane, sedentare, legate organic de marile centre de civilizație din Peninsula Balcanică și Orientul Apropiat.
Din epoca metalelor cităm în mod deosebit depozitul de bronzuri de la Drudu-Metereze (Hallstatt sec. X-IX a.Chr.). Prin numarul mare de piese și diversitatea lor ( seceri, vârfuri de lance, topoare, obiecte de podoabă, de harnasament) se încadrează în categoria marilor valori antice descoperite în România.
Reprezentative pentru cultura și civilizația geto-dacică din campie, sunt colecțiile de obiecte descoperite în davae-le din apropierea unor cursuri de apă ( Ialomița, Borcea). Printre aceste valori amintim- rhyton din lut și vatra cu decor solar de la Piscul Crasani, olăria lucrată cu mâna și la roata de la Stelnica- Grădiștea Mare sau Popina Bordușani.
Colecțiile de epoca medievală (sec. VIII-XVIII) provenite din așezari (Dridu, Targul de Floci) și necropole (Platonești) pun în valoare atât cultura materială a acestor secole cât și diferitele evenimente istorice petrecute. Muzeul deține și o colecție numismatică cu piese republicane și imperiale romane, bizantine, turcești, bulgărești, austro-ungare și românești, din bronz și argint. A existat și mai există o preocupare deosebită pentru lărgirea patrimoniului arheologic de la Bordușani-Popina (preistorie), Săveni- La Movile (preistorie), Bucu-Popina (preistorie), Platonești-Terasa (preistorie), Platonești-tumul (populații alogene pe teritoriul țării noastre), Stelnica Grădiștea Mare (perioada getică), Platonești-necropolă și Vlădeni- Popina Blagodeasca (cultura Dridu), Giurgeni-Orașul de Floci (civilizație medievală, locul de naștere al marelui voievod Mihai Viteazul).
           Colecția de istorie. Deosebit de valoroase sunt fondurile documentare aparținând unor personalități originare din județul Ialomița sau a căror activitate este legată de aceste locuri.
Mihai Vulpescu- celebru muzician și pasionat etnolog care a publicat pentru prima dată în 1917 la Paris doinele românești, în colecția, ,,Doinas de Roumanie...".
  Apostol D. Culea- originar din Sudiți, Ialomița, a participat la organizarea învățământului românesc modern în Basarabia după 1918 și la organizarea școlilor populare.
 I.M.Dobrescu- personalitate de talie internațională a lumii știițifice, printre primii cercetători ai chimiei solului.

           Colecția de etnografie cuprinde un număr de 6882 de piese, din următoarele categorii: port popular, podoabe,țesături de interior, ceramică tradițională românească, ocupații (unelte, ustensile, instalații), obiecte de uz gospodăresc, obiecte de iluminat, transport, elemente de arhitectură, mobilier țărănesc, obiecte legate de obiceiuri (recuzită), instrumente muzicale.
         
            Colecția de Artă și Cultură Religioasă este constituită din icoane pe lemn din sec. XVIII- XIX, vase de cult și veșminte preoțești la care se adaugă fragmente restaurate din frescă origi- nală din Biserica de la Dridu- Sărindar ridicată la 1777. Remarcabilă prin diversitatea stilistică și iconografică, colecția de icoane poartă pe langă inspirația bizantină, amprenta unor școli cunoscu-te, școli de mănăstire sau școală rusească dar și de factură țărănească.
           Colecția de Artă și Cultura Religioasă Maia-Catargi este o colecție unică, de mare valoare artistică și memorială, ce cuprinde icoane pe lemn, sticla,metal, carte religioasă și carte de cult, veșminte preoțești, vase de cult, piese din secolul XVIII- începutul secolului XX.


           
            Colecția de artă plastică: pictură, grafică și sculptură. Colecția de artă plastică și decora-
tivă a Muzeului Județean Ialomița a început să fie constituită la începutul anilor '70 și conține în prezent 1200 de lucrari, multe purtând semnatura unor artiști de renume: Corneliu Baba, Oscar Hah, Emil Ciocoiu, Sabin Balasa, Margareta Sterian, Horia Bernea, etc. Se regăsesc în colecție și compoziții ale unor plasticieni ialomițeni, precum: Alexandru Decu, Pătru George, Maria Unțanu.

          Colecția de artă ,,Nicolae și Zamfira Tuzlaru". Colecție de o deosebită valoare, ce cuprinde foarte multe lucrări de pictură și grafică, unele purtând semnatura unor nume de mare rezonanță în lumea artistică: Eleutheriade, Cojan, Labin, Darascu, Mutzner, Schmeitzer-Cumpana Sirato, H.H. Catargi, Piliuta, Ressu, Verona Phoebes,Steriadi, Bakst, Stoenescu, Iser Brauner, Baba.
          Icoane de lemn, icoane pe sticlă (Școala Transilvaneană, Școala de la Novgorod de sec. XVIII-XIX). sfeșnice din bronz, alamă argintată, cădelnițe, crucifix.
          O vastă și impresionantă colecție de tablouri ale pictorului Nicolae Tuzlaru: peisaje, naturi statice, portrete majoritatea uleiuri pe carton dar și pe panză, precum și seria de tablouri pictate numai în culori de plante, tehnica personala a pictorului Nicole Tuzlaru.

            La secțiunea ,,Artă decorativă" sunt cuprinse foarte multe piese, de la vase decorative de faianță chinezească ,,Zatuma" sec. XVIII și obiecte miniaturale, precum dulăpioare și casete chi- nezești, eventai, albume cu coperți și decor de fildeș (japoneze), la farfurii decorative de porțelan de la cele mai renumite manufacturi din lume ( sec. XIX-Limoges, Rosenthalle, Bavaria, Birmin-gham). Vase de faianță produse de celebre ateliere Deruta și Delft, porțelan pictat manual în aur pe fond cobalt, vase decorative de majolică.Vase ornamentale și fructiere cloisonee, porțelan de Serves de sec. XVIII, vase de Boemia. Statuete din bronz masiv, metal polișat antimoniu și bronz d'ore semnate: Savargin, Bruchon, Constant, Poitvin. Iamovoare și pendule, piese de mobilier, petromaxuri, fiare de călcat, râșnițe de mână.
           O parte din aceste obiecte deosebite pot fi admirate în cadrul expoziției: NicolaeTuzlaru- Pictor și colecționar.





Muzeul Județean Ialomița
Biroul Relații cu Publicul, Liliana Burlacu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu