Mărţişorul, firicel de primăvară

Vineri, 18 februarie, începând cu orele 15:00, în cadrul Muzeului Judeţean Ialomiţa, a avut loc acţiunea ,,Firicel de primăvară" -atelier de confecţionat mărţişoare. La iniţiativa muzeului a răspuns şi de această dată, şcoala Sfântul Andrei,participând în cadrul proiectului ,,Prietenii muzeului", elevii clasei a VI-a.

Manifestarea a durat 3 zile şi s-a derulat astfel:

-pe18 februarie programul a debutat cu o prezentare power-point în care a fost explicat simbolul mărţişorului după care elevii au început confecţionarea mărţişoarelor şi a felicitărilor;

-pe 19 februarie elevii au reluat confecţionarea mărţişoarelor şi a felicitărilor;

-pe 1 martie a avut loc expoziţia cu articolele produse. Cele mai reuşite mărţişoare şi felicitări au fost premiate.

Acţiunea a fost organizată de muzeografii: Cătălina Cernea, Ioan Cernău, Liliana Burlacu şi Dna. Julieta Radu (Profesor şcoala generală Sfântul Andrei).

Martie soseşte pentru toată lumea cu o veste bună: vine primăvara! Nimeni nu mai vrea zăpadă şi ger. Aşteptăm ca ziua să crească mai repede, iarba să înverzească, să renunţăm la hainele groase şi să mai ieşim din casă.

În astfel de împrejurări, luna martie apare plină de promisiuni şi speranţă: promisiunea primului fir de iarbă, a soarelui cald, a nopţii ce se scurtează şi a zilei tot mai lungi, promisiunea reînnoirii zgomotoase a naturii şi speranţa că aceasta va trezi şi in oameni pofta de viaţă. În plus, luna martie nu vine niciodata singură. Ea ne aduce mărţişorul!
Este uimitor cum un lucru atat de mărunt ne poate încălzi privirea şi sufletul, căci aceasta-i stă în putere. În vechime însă, lucrurile erau puţin diferite. Rolul şi semnificaţia mărţişorului erau adânc înrădăcinate în sacrul dat omului să înţeleagă. Cei ce au studiat-o undeva în lumea dacă, poate chiar mai-nainte de aceasta.
Se pare că, pentru daci, acest talisman ţinea de cultul Soarelui, simbolizat de bănuţul de argint sau alt metal, atârnat  cu fir împletit cu alb şi negru sau alb şi roşu la gâtul copiilor, fetelor, tuturor celor firavi ce trebuiau protejaţi.

Talismanul purtător de noroc şi protecţie, cu firul din două culori, reprezentată îngemănarea anotimpurilor: albul-iarna, aflată pe sfârşite, iar roşul-vara incandescenta.
Chiar şi mai târziu, către zilele noastre, protecţia oferită de mărţişor a fost evocată în cântece, descântece, poeme, ca în Muntenia, unde se spunea: ,,Cine poartă mărţişoare/ Nu mai e pârlit de soare!" sau în Gorj, unde, la sfârşitul lunii martie, fetele cu pistrui mergeau în grădină ori la câmp şi aruncau mărţişorul în sus, spre soare, zicând: ,,Sfinte Soare, Sfinte Soare/ Dăruiescu-ţi mărţişoare, / În locul lor tu mă fereşte/ De pistrui ce mă-negreşte/ Ia-mi, te rog, negreţele/ Şi dă-mi albeţele!/ Fă-mi faţa ca o floare,/ Sfinte Soare, Sfinte Soare."

În ceea ce priveşte modul de confecţionare, mărţişorul ţine de legenda babei Dochia. O parte a documentelor etnografice susţine fapul că, în vechime, şnurul se împletea din lână albă şi lână neagră, fără a i se mai adăuga şi altceva. Aceasta reprezenta ,,Funia anului" ce împletea zilele celor două anotimpuri de bază, iarna şi vara, simbolizând eterna opoziţie a contrariilor: lumină-întuneric, cald-frig, fertilitate-sterilitate, viaţă-moarte.
Referitor la originea numelui babei Dochia au fost emise doua ipostaze. Pria dintre acestea este legată de numele sfintei mucenice Evdochia, sărbătorită chiar pe 1 martie. Cea de-a doua ipostază o prezintă pe Dochia fiind fiica regelui dac Decebal. Confor legendei, aceasta ar fi fost urmărită până pe muntele Ceahlău de împăratul Traian care se îndrăgostise de ea. Dochia reuşeşte să scape, însă se transformă în stană de piatră.
Legenda babei Dochia este foarte răspândită pe teritoriul ţării noastre, ea cunoscând numeroase variante. Poate cea mai des rostită începe aşa: ,,Baba Dochia zice că avea o noră şi a trimis-o în mart după fragi.
-Să te duci sa-mi aduci fragi, că de nu, vai de pielea ta! A trebuit nora să se ducă plângând. De unde, mă rog, să iaie iarna fragi? Merge ea, merge prin pădure, vede un foc şi lângă foc, doi moşnegi- erau Dumnezeu şi cu Sf. Petrea. Au întrebat-o de ce plânge.Ea le-a spus. Dumnezeu i-a zis să ţie poala şi i-a aruncat o lopată de jăratec, dar i-a zis ca până acasă să nu se uite. Când a ajuns acasă, erau fragi!-N-am zis eu c-o să fie? zice baba. de-amu mă duc şi eu cu caprele mele la păscut! A mâncat fragi, s-a îmbrăcat cu 12 cojoace şi-a luat furca-n brâu şi a pornit. Dar Dumnezeu da câte o furtună şi apoi soare. Ea atunci se dezbrăca de câte un cojoc şi-l întindea. Şi tot aşa, pan' s-a dezbrăcat de toate şi când n-a mai avut ce îmbrăca a îngheţat.

Zice că sunt şi cojoacele ei pe undeva în munte şi este şi ea împietrită şi curge apă din trupul ei."
Într-o altă variantă, baba îşi trimite nora la râul îngheţat să spele lâna: pe cea albă s-o facă neagră, pe cea neagră s-o facă albă. Nora reuşeşte să treacă proba cu ajutorul unui moşneag, iar Dochia, crezând că a venit vara, pleacă cu oile la munte, unde îşi găseşte sfârşitul la fel ca şi în prima legendă.
Tensiunea dintre noră şi soacră, laitmotiv în folclorul românesc, redă opoziţia timp vechi-timp nou. Probele nefireşti la care este supusă nora ( adunatul fragilor în luna martie, schimbarea iernii-lâna neagră-lâna albă) ne duc cu gândul la schimbarea care se impune cu greu, schimbare ce aduce cu sine reînnoirea timpului, însăşi moartea babei Dochia având în trecut semnificaţia morţii anului vechi.

Astfel, în credinţa populară, începutul lunii martie era o vreme încărcată de o sacralitate negativă, cu energii nefaste dezlănţuite, materializate de vremea schimbătoare de primăvară. De aceea, mărţişorul trebuia musai purtat, el având, prin împletirea celor doua fire, puterea de a proteja, de a aduce sănătate în locul bolii, viaţă în locul morţii.
Oare-l mai poartă astăzi cineva gândind la rostul său iniţial? S-ar zice că semnificaţia lui s-a pierdut şi că. firul din lână răsucită, înlocuit cu cel din mătase strălucitoare, a devenit acum doar un obiect de podoabă. Dar poate că această remarcă nu este de-a-ntregul îndreptăţită. Căldura sosirii primăverii, emoţia şi speranţa de pe feţele celor care-l primesc sau dăruiesc, dezvăluie adevărata natură umană, sensibilă la tot ce este bun, curat, lumios, adevărat.

Muzeul Judeţean Ialomiţa

Biroul de Relaţii cu Publicul, Liliana Burlacu