marți, 7 aprilie 2015

Clipe-expoziție de pendule, ceasuri și tablouri

Poate că muzeul – păstrătorul poveștilor trecute ale omului – este locul cel mai potrivit pentru a ne lăsa gândurile să fie purtate spre o meditație asupra trecerii timpului.La început de primăvară, când vântul Bărăganului aduce cu sine o vreme schimbătoare, când clipele zilei nu ne ajung deși tocmai s-au înmulțit, când zilele săptămânii trec una după alta de parcă ar fi ore, Muzeul Județean Ialomița vă propune să vă opriți preț de o clipă și să-i treceți pragul.




Invitația se adresează atât celor pentru care timpul pare să fie o resursă inepuizabilă, cât și celor care îi privesc cu nostalgie pe primii, căci timpul ,,zboară” peste toată lumea. Și cum mai bine să-i măsurăm trecerea decât ascultând ticăitul unui ceas de buzunar sau bătaia unei pendule?Expoziția deschisă în cadrul programului național educațional ,,Școala altfel” propune atât grupurilor de elevi, cât și vizitatorilor obișnuiți, vizionarea unui patrimoniu muzeal ce nu a mai fost expus până în prezent: ceasurile și pendulele din colecțiile muzeului.Timpul și instrumentul de măsură al acestuia – ceasul – sunt motive ce se regăsesc și în tablourile semnate de pictorii Nicolae Tuzlaru, Ion S. Gorj și Lucia Dem Bălășescu. Compozițiile de ulei pe pânză sau carton vin să completeze bidimensional atmosfera creată de ceasurile de perete cu pendul sau cele de masă din perioada ante și interbelică.Poezia își îndeamnă și ea vizitatorii la meditația asupra curgerii timpului. Astfel, versurile Glossei poetului național Mihai Eminescu, publicată în anul 1883, în primul său volum de poezie, își aduc contribuția la crearea unei atmosfere contemplative.Obiectele muzeale expuse provin din mai multe colecții ale Muzeului Județean Ialomița: Colecția pictor și inginer Nicolae și Zamfira Tuzlaru, Colecția Istorie Modernă și Contemporană, Colecțiile de Metal și Lemn Etnografic, precum și din Colecția de Artă.


Muzeograf,
Cătălina Cernea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu